Generalitati
Acneea este o boala comuna, partial determinata
genetic, observata mai ales in perioada pubertara, dar si la adult.
Este o afectiune polimorfa in care coexista diferite tipuri de leziuni
– comedoane, papule inflamatorii, pustule, noduli si cicatrici adeseori
aparute pe fond seboreic.
Pacientul trebuie sa fie indrumat spre dermatolog. Dermatologul
defineste gravitatea bolii si stabileste in functie de aceasta
strategia terapeutica. Leziunile de acnee induc o crestere a reactivitati
emotionale cu instabilitate, stress, si chiar dismorfofobie. Medicul
dermatolog trebuie sa fie pregatit sa trateze boala dar si sa
deceleze modificarile comportamentale pentru a lua asupra lui
sustinerea psihologica a pacientului sau sa apeleze la ajutorul
psihiatrului sau psihologului.
Fiziopatologie
Cresterea secretiei de sebum si hiperkeratinizarea
canalului folicular (datorata proliferarii si cresterii aderentei
corneocitelor) duc la formarea comedonului care evolueaza mai
apoi spre microchist sau spre comedon deschis.
Microchistii sunt punctul de plecare al leziunilor inflamatorii,
papulelor, pustulelor, a rupturii lor in derm cu formarea de elemente
retentionale mai mari, macrochistii. Mecanismele care explica
comedogeneza nu sunt pe deplin elucidate, se pare ca un rol major
il au androgenii si propionibacterium acnes cu determinism in
reactia inflamatorie.
Hipersecretia sebacee este conditia esentiala formarii leziunilor
de acnee .
Activitatea glandelor sebacee este influentata de hormonii sexuali
masculini de origine gonadala sau suprarenala.
Deoarece dozarea testosteronului la pacientii cu acnee poate arata
niveluri serice si urinare normale, se considera ca exista o receptivitate
diferita la androgeni (a glandelor sebacee) de la o persoana la
alta. Acneicii metabolizeaza mai mult androgenii in receptorii
pilo-sebacei (de 2 pina la 20 de ori mai mult decit subiectii
sanatosi).
Se recomanda efectuarea dozarilor hormonale in cazurile severe
de acnee sau atunci cand asociaza tulburari menstruale, hirsutism.
Tratament
Tratamentul acneei trebuie sa fie diferentiat
in functie de forma clinica de acnee, gravitatea leziunilor, disponibilitatea
pacientului de a urma o schema terapeutica, asocierea cu alte
afectiuni, tratamente concomitente.
In timp ce tratamentul acneei usoare/debutante este local, in
acneea severa acesta este foarte complex: reducerea seboreei,
introducerea isotretinoinei sau antibioticelor per os, tratamente
microchirurgicale, tratamente dermato-cosmetice, sustinere psihologica.
Ce nu trebuie facut in acnee:
• nu trebuie utilizate substante degresante;
• nu trebuie utilizate preperate cu sulf cunoscut ca fiind comedogen;
• nu trebuie utilizate sapunuri antibacteriene;
• nu trebuie folosite preparate antibiotice locale altele decit
cele cu eritromicina sau clindamicina;
• nu trebuie prescrise regimuri alimentare, studii clare aratând
inutilitatea lor;
• nu trebuie facuta vaccinoterapie, studii clare aratând inutilitatea
lor in acnee si riscurile tardive;
• nu trebuie utilizata radioterapia din cauza riscurilor tardive;
• nu trebuie utilizate in exces farduri, fonduri de ten si pudre;
• nu este recomandata expunerea la soare, solar;
• nu este indicata maltratarea leziunilor sau autotratarea acestora.
Tratamentul local in acneea usoara
Tratamentul local este cel mai adecvat in cazul acneei debutante:
• Retinoizii topici sunt agenti antiacneici keratolitici de referinta.
Ei cresc mitozele keratinocitelor scazindu-le coeziunea si previn
formarea microcomedoanelor.
• Acidul azelaic este un keratolitic usor, bine tolerat (Skinoren).
Acidul azelaic are efect comparabil cu peroxidul de benzoil sau
cu antibioterapia pe cale generala, reducând flora bacteriana.
• Alfa-hidroxi acizii sunt prescrisi in acneea retentionala usoara.
Ei diminueaza coeziunea corneocitelor. Acizii lactic si glicolic
sunt prezenti in amestec (Sebium, Keracnyl).
• Peroxidul de benzoil topic in geluri sau solutii, cu concentratii
de 2,5; 5 si 10% are efect antibacterian si keratolitic. Utilizarea
locala de peroxid de benzoil injumatateste numarul de propionibacterii
acnes si reduce stafilococii albi de la suprafata pielii. În plus
substanta este si comedonolitica. Concentratia peroxidului de
benzoil trebuie sa se încadreze între 2,5 si 5 % pentru fata si
5 pîna la 10 % pentru spate.
• Antibiotice locale: eritromicina si clindamicina (Eryfluid)
sunt asociate uneori unor keratolitice sau unor molecule cu caracter
seboreductor (Zinneryt, Isotrexin). Utilizarea topica a oricarui
alt antibiotic duce la crearea de rezistenta!!.
Important
Acneea este o boala cu o mare diversitate clinica,
a carei gravitate este uneori greu de apreciat chiar si de unii
dermatologi.
Acneea este o boala cu importante implicatii psihologice.
Pacientul trebuie sa se prezinte la un cabinet de dermatologie
imediat, la cele mai mici semne de boala in vederea stabilirii
diagnosticului, incadrarii intr-o forma clinica si recomandarea
unei scheme terapeutice corespunzatoare.
Tratamentul acneei este de lunga durata, adaptat de la caz la
caz, cu reevaluari periodice si necesita rabdare si multa constiinciozitate;
nu exista leacuri miraculoase!
Nu se vor indruma acesti pacienti spre laboratoarele care "fabrica
autovaccinuri". Autovaccinurile nu trateaza ci pot agrava
acneea si induce modificari ale sistemului imunitar!
In nici un caz nu se vor adresa pacientii "cosmeticienelor".
Nu este recomandata preluarea unei scheme terapeutice de la prieteni,
vecini etc. Aneea trebuie tratata de catre medicul dermatolog,
uneori in echipa cu endocrinologul, ginecologul, plasticianul
si psihiatrul.
Dermatologul trebuie sa aiba usurinta si experienta manipularii
retinoizilor si sa-i utilizeze in general in prima intentie fie
ca este vorba de utilizarea lor locala sau per os.
